Trei persoane care colectau sume de bani în interes personal, susținând că activitatea lor se desfășoară în scop umanitar, au fost surprinși de jandarmi în momentul în care abordau cetățenii din municipiul Tulcea.
Totul s-a întâmplat în weekend, când jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au observat trei persoane, doi bărbați și o femeie, în timp ce abordau trecătorii în parcarea unui local comercial din municipiul Tulcea în vederea obținerii unor sume de bani cu caracter voluntar, sub pretextul înființării unui centru pentru copii.
Persoanele, cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani, cu domiciliul într-o localitate din județul Ialomița, au declarat că au ajuns în municipiul Tulcea în data de 28 iulie cu scopul de a colecta bani în interes personal, folosindu-se de un document cu titlul „Asociația Regională pentru surdo-muți, handicapați și copii săraci”. Aceștia au precizat faptul că asociația nu există, iar sumele colectate erau folosite în interes personal.
Asupra persoanelor a fost găsită suma de peste 1.800 lei, iar în urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că unul dintre bărbați nu este la prima abatere, pe numele acestuia figurând mai multe sancțiuni contravenționale pentru apelarea la mila publicului și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele celor trei persoane actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
