Contractul de finanțare pentru proiectul privind „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din orașul Cernavodă, județul Constanța” a fost semnat de către primarul orașului Cernavodă. Astfel, toate unitățile de învățământ din orașul Cernavodă, precum școli și licee, dar și grădinițele arondate acestora vor fi dotate cu echipamente IT și alte materiale didactice necesare, menționează administrația locală.
Unitățile de învățământ vizate sunt: Liceul Teoretic „Anghel Saligny“, Liceul Tehnologic „Axiopolis“, Școala Gimnazială „Mircea Eliade“, Școala Gimnazială nr. 1 și Școala Gimnazială nr. 2.
Table interactive, sisteme de sunete, imprimante multifuncționale, camere pentru videoconferință, sisteme de tip desktop cu monitor, sisteme all-in-one, laptopuri, scannere documente potabile, routere wi-fi, sunt doar o parte din materialele didactice și echipamentele digitale ce urmează să ajungă în instituțiile de învățământ.
Valoarea totală a proiectului este de 5.257.605,62 lei TVA inclus și finanțarea obținută este în procent de 100% din fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI.
Discussion about this post