miercuri, mai 14, 2025

Știrile din lumea ta!

Noi detalii ies la iveală în cazul apartamentului care a luat foc în Techirghiol

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a transmis noi detalii în cazul incendiului care a avut loc seara trecută în Techirghiol. Potrivit oamenilor legii, proprietara apartamentului a sunat la numărul unic de urgență în repetate rânduri pentru a-și denunța soțul, însă de fiecare dată când polițiștii o invitau la secție să depună plângere, aceasta ar fi refuzat. În cele din urmă, după incendiul care a avut loc seara trecută, soțul femeii a fost reținut de forțele de ordine pentru 24 de ore.

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au fost sesizați, de o femeie, cu privire la faptul că soțul său provoacă distrugeri apartamentului proprietatea sa personală, dar în care locuiesc împreună. Acesta nu s-ar fi aflat în localitate și nu ar fi dorit să vină la sediul poliției, pentru a depune plângere penală și a i se întocmi formular de evaluare a riscului, în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Astfel, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată de apelantă”, susține IPJ Constanța.

Polițiștii l-au gasit pe bărbat în fața blocului, iar aceștia au constatat că soțul femeii nu ar fi fost agitat, recalcitrant sau violent.

Din primele verificări, bărbatul ar fi avut un conflict cu soția sa și ar dori să plece din locuința comună. În cauză s-a întocmit proces-verbal cu cele sesizate și constatate, menționându-se faptul că apelanta, fiind contactată telefonic, a refuzat să se deplaseze la sediul poliției, pentru a depune plângere. Ulterior, în jurul orei 19.00, aceasta a sesizat din nou, telefonic, faptul că soțul său încearcă să pătrundă în locuința comună. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde l-au identificat pe bărbat. Acesta ar fi recunoscut că apartamentul este doar al soției, dar el are domiciliul în imobilul respectiv, unde ar locui împreună de 7 ani și, totodată, ar dori să-și ia lucrurile din apartament”, mai spun oamenii legii.

Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul poliției, unde s-a întocmit proces-verbal cu cele constatate. Polițiștii au contactat-o telefonic din nou pe soția acestuia, care a refuzat, încă o dată, să se deplaseze la sediul poliției, pentru a depune plângere, menționând că este plecată din oraș. De asemenea, a mai precizat că va trimite o persoană care să-i aducă soțului său lucrurile rămase în apartament, lucru care nu s-a întâmplat.

În jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizați, de proprieatara apartamentului, cu privire la faptul că soțul său a dat foc acestuia. Bărbatul nu a fost găsit la fața locului, fiind depistat la scurt timp, în orașul Techirghiol. Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere. În cauză urmează a fi demarate verificări interne cu privire la modul de acțiune al polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Techirgiol”, au punctat reprezentanții IPJ Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal