Cât de mândru trebuie să fie acest constănțean, de calculatorul lui! La asta te gândești, când vezi cum a aranjat el frumos monitorul acela gălbui, în fața ghenei, așa, ca să-l vadă toată lumea. „Ce, mă? Ăsta a fost rachetă, la vremea lui! OZN, direct!” Parcă și aud aceste cuvinte, ieșind din gura celui care și-a expus monitorul la muzeul-ghenă. Așa le-a răspuns probabil vecinilor curioși, care l-au întrebat într-un mod elevat și chiar intelectual: „Da unde duci râșnița, Gogule?„
Trebuie să înțelegem că românul și mai precis, în acest caz, constănțeanul, are inimă mare, încăpătoare pentru multe sentimente și nostalgii. El vede în orice obiect o ființă vie de care se desparte cu lacrimi în ochi, în unele cazuri. Scriem asta fără ironie, pentru că și noi spunem cu greu adio unui lucru de care ne-am atașat.
Atașamentul nostru față de obiecte ne face să nu le reciclăm, ci să le așezăm ca la expoziție, în speranța că cineva le va adopta și oferi o nouă casă.
Chiar dacă nu mai merge respectivul calculator, tot o fi de folos cuiva. L-o folosi ca să sprijine ceva sau pe post de oglindă, pentru că te vezi în el, cât de cât sau poate îl va repara cineva mai priceput.
Una peste alta, au aflat și prietenii din alte țări despre nostalgia românească. EUROSTAT a realizat chiar un studiu ce indica faptul că românii reciclează doar puțin peste 11 la sută din deșeurile municipale, spre exemplu.
Despre colectarea selectivă a gunoaielor îmi este și rușine să scriu. Când mă adun puțin, o să fac un articol special despre eșecul nostru absolut, la acest capitol.
