duminică, iunie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu

Polițiștii locali au desfășurat săptămâna aceasta controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute, destinate transportului de mărfuri precum și de transport persoane care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale, respectiv aviz de traseu.

În urma acțiunii desfășurate, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au verificat un număr de  283 de mijloace de transport și s-au aplicat  189 sancțiuni contravenționale.

Persoanele fizice și juridice pot achita taxa de folosire tramă stradală prin următoarele modalități:

  • la ghișeele agențiilor fiscale SPIT, numerar sau prin intermediul cardului bancar;
  • prin serviciul Westaco Express la staţiile OMV Petrom din municipiul Constanța, în numerar;
  • prin ordin de plată, în contul RO39TREZ23121160250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal 4785631, caz în care eliberarea autorizației se efectuează doar la ghișeele agențiilor fiscale;
  • online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro cu sau fără autentificare în aplicația e-Tax.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal