duminică, iunie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Și-a trimis nepoții de 5 și 6 ani la cerșit

O femeie de 48 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a folosit de doi minori pentru a-i trimite ls cerșit. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a dovedit că cei doi băieți erau chiar nepoții femeii.

„La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat o femeie care ar fi apelat la mila publicului folosind doi minori”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.

S-a procedat la legitimarea și identificarea acesteia, stabilindu-se că este vorba de o femeie, de 48 de ani, iar cei doi minori, de 5 ani, respectiv 6 ani, sunt nepoții acesteia.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea unui minor în scop de cerșetorie.

Totodată, au fost sesizați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal