Agent de pază agresat cu un cuțit, la Lidl Tomis 3
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, în urmă cu aproximativ o oră, cu privire la faptul că agentul de pază al unui magazin din zona Tomis 3 ar fi fost agresat fizic, informează IPJ Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, agentul de pază prezentând leziuni ce ar fi fost provocate cu un obiect tăietor – înțepător.
Potrivit ISU Dobrogea, victima a fost preluată de o ambulanță SMURD și a fost transportată la spital.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat și se află acum în custodia polițiștilor.
Cercetările în acest caz sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei și luării măsurilor legale ce se impun.
Ce spune Poliția
Ca urmare a sesizării cu privire la faptul că, la data de 27 iunie a.c., un agent de pază al unui magazin din zona Tomis 3 ar fi fost agresat fizic, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că agresiunea fizică s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan pe care agentul de pază l-ar fi avut cu un bărbat, de 27 de ani, și o femeie, de 34 de ani.
Agentul de pază ar fi fost agresat fizic de femeia respectivă, care i-ar fi provocat o rană superficială, în zona urechii, cu un obiect tăietor înțepător.
Persoana vătămată a fost transportată la spital, unde a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
Până în momentul de față, aceasta nu a depus plângere.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.






Fii primul care comentează acest articol.