Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA transmite că traficul feroviar este oprit temporar la această oră din cauza unui incendiu la vegetație, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia – Mircea Vodă.
Echipele ISU au solicitat scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pe ambele fire de pe intervalul respectiv, pentru a se asigura zona de acțiune necesară stingerii incendiului.
Până la finalizarea acțiunii de stingere a incendiului, desfășurată de echipele ISU, următoarele trenuri sunt oprite temporar în stația Medgidia: IR 1589 (București Nord – Constanța), IR 1920 (Constanța – București Nord – Oradea), IR 1982 ( Constanța – București Nord) și R 8204 (Constanța – Buzău). Urmează staționarea temporară și a altor 3 garnituri, aflate in circulație în acest moment, însă se apropie de zona afectată de incendiu: IC 581 (București – Constanța), IR 1972 (Constanța – Galați) și R 8346 (Constanța – Călarași).
„Adresăm scuze călătorilor pentru disconfort și îi informăm că această staționare temporară a garniturilor este necesară pentru a asigura accesul echipajelor ISU, care acționează cu utilaje de intervenție pentru stingerea incendiului”, a transmis Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.
UPDATE
Echipele ISU permit redeschiderea circulației pe firul I între Mircea Vodă și Medgidia.
UPDATE
La ora 19:50 s-a redeschis circulația pe un fir de circulație, iar 3 trenuri dintre cele 8 au fost reînscrise în circulație, au transmis reprezentanții CFR.
UPDATE
La Medgidia 30 de pompieri constănțeni intervin cu trei mașini de stingere pe o suprafață de 7 hectare de vegetație uscată și lăstăriș. Incendiul este aproape lichidat, transmit reprezentanții ISU Constanța. Nu sunt puse în pericol traversele de cale ferată.
UPDATE
Incendiul a fost lichidat.








