Sărăcia și analfabetismul nu sunt boli democratice, ele ne urmăresc din comunism și încă sfâșie bucăți din societatea zilelor noastre. Cel mai mult fac victime la țară, în satele României uitate, cu case goale sau locuite de bătrâni care au cunoscut doar munca la câmp ori în fabricile imense ce umbreau pământul.
„Am lucrat la CAP, mamă, ce să fac? De unde pensie mare?” , este prezentul pe care nu și-l imaginau că o să-l trăiască atunci când erau tineri/tinere. Pe vremea lor, bunicii noștri de acum nu se gândeau că într-o zi vor trăi dintr-o ceapă spartă în patru, sare luată din vecini și un codru de pâine. Atât le rămâne pe final de lună celor cu pensii de o mie și ceva de lei. De ce atât de puțin? Mulți dintre ei nu au știut cum să-și ia vechimea, să-și ceară documentele, de unde au lucrat, de unde muncit cu sapa, pe unde au apucat și la munca asta cu ziua au rămas cu zilele risipite. Chiar dacă în drumurile din țară am întâlnit bătrâni și cu 55 de ani munciți din 70, tot cu pensii mici s-au ales, iar asta pentru că nu au avut carte de muncă ori nu au fost învățați cum să-și adune documentația pentru pensionare.

Să-i arătăm cu degetul, să-i lovim cu reproșuri și cuvinte moralizatoare? Nu mai este cazul. Cei mai mulți dintre acești oameni care încă sunt contemporani cu noi vin din familii cu câte 9-10 frați, din care nici nu trăiau toți. Oamenii vin din vremuri grele, mult mai grele decât cele despre care ne văicărim noi, acum.
Așa se face că, acum, după marea recalculare a pensiilor când s-au rectificat și majorat veniturile pensionarilor cu sume mici, mari sau foarte consistente, cei despre care vă scriam mai sus, tot în sărăcie au rămas. Ce să le recalculezi, când ei nu și-au adunat anii de muncă, pe hârtie?
Și pentru acești oameni însă, ar trebui să găsim o soluție, la nivel de țară. Sunt foarte, foarte mulți și putem spune că aproape nu există în România un sat unde să nu locuiească măcar un om în situația lor. Cu siguranță un program social care să includă o masă caldă la cantină, ar ajuta, plus alte metode de ajutor ce pot fi elaborate la nivel de Guvern. Până la urmă, sistemul nefuncțional are parte din vină pentru decăderea lor și tot sistemul ar trebui să se implice acum pentru ridicarea lor la un nivel cât de cât apropiat de civilizație.






