marți, aprilie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Mai multe zone din Constanța rămân fără apă caldă

Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare  din Municipiul Constanța-Etapa II’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe str. Dezrobirii, informează Termoficare Constanța.

Pentru realizarea acestor lucrări, de mâine, nu va fi furnizată apă caldă de consum si încălzire la următoarele puncte termice: PT 68( Policlinica CFR), PT 130, PT 131, PT 132, PT 134, PT 135, PT 136, PT 137, PT 163, PT 165, PT 169, PT 170, PT 171, PT 174, PT 211, PT 248, PT 272, începând din dimineața zilei de 05.11.2024.

Harta cu amplasarea punctelor termice

Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioadă de 36 ore, așa cum a comunicat constructorul, după care va începe umplerea instalației, operațiune efectuată de către Termocentrale Constanta S.R.L.

În funcție de momentul finalizării umplerii, vă vom comunica informații privind reluarea furnizării energiei termice.

„Ne cerem scuze atât consumatorilor noștri afectați de întreruperea furnizării energiei termice, cât și tuturor participanților la traficul rutier stânjenit în zona în care se execută aceste lucrări. Vă asigurăm totodată că de acum înainte, pentru foarte mulți ani, nu vor mai fi intervenții la infrastructura termică municipală în zonele în care s-au realizat aceste lucrări de modernizare. Scopul lucrărilor este creșterea gradului de confort termic în locuințele Dvs, eliminarea avariilor, scăderea substanțială a pierderilor și costurilor, având ca rezultat scontat scăderea prețului local al energiei termice. Vă mulțumim de înțelegere!”, este mesajul transmis de Termoficare Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal