La Târgu Mureș se desfășoară, în această săptămână, întrecerile Campionatului Național de box pentru seniori.
În semifinalele categoriei 75 kg, boxerul Alexandru Buleu de la CSM Constanța (antrenori Mihai Constantin și Ionuț Bodilcu) l-a învins la puncte, prin decizie unanimă (5-0) pe Mihai Marius Dumitru de la CS Mioveni.
Pugilistul nostru a dominat clar toate reprizele și a obținut o victorie concludentă, care l-a propulsat în finala competiției.
Gala finalelor este programată vineri la ora 16, iar Alex Buleu se va confrunta cu Sorin Mihai Caliniuc de la BC Estefan București.
În sferturi, boxerul nostru a obținut o victorie prin inferioritatea adversarului în prima repriză, când a încheiat conturile repede cu Raul Bostan de la BC Ring Sălaj.
Discussion about this post