Fotbaliștii de la FCSB sunt aproape calificați în “primăvara europeană”, după ce au remizat, scor 0-0, cu Olympiacos FC, în etapa a cincea din UEFA Europa League.
Partida disputată pe National Arena a fost una intensă, în care roș-albaștrii și-au demonstrat încă o dată valoarea la nivel european, mai ales în condițiile în care au rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Daniel Bîrligea, în minutul 67, pentru cumul de cartonașe galbene.
Elevii lui Elias Charalambous au arătat un mare spirit de sacrificiu și au dominat fizic, chiar și cu un om în minus, o echipă care venea din postura de câștigătoare a UEFA Europa Conference League și lider al clasamentului în campionatul Greciei.
În urma acestui rezultat, FCSB ocupă locul 10 în clasamentul UEFA Europa League, cu 10 puncte acumulate, la fel ca nume precum AFC Ajax, Olympique Lyonnais – OL, Rangers FC sau Tottenham Hotspur și se va deplasa, pe 12 decembrie, pe terenul celor de la TSG Hoffenheim, pentru a șasea etapă a competiției continentale.
Discussion about this post