Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea a fost solicitat să intervină, în urmă cu câteva momente, în Constanța, unde a avut loc un incident șocant.
Potrivit primelor informații, un bărbat a fost înjunghiat. Victima, inconștientă, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital.
Potrivit unor surse, bărbatul a fost înjunghiat într-un magazin de pe strada Ștefan Cel Mare.
UPDATE:
Martorii de la fața locului susțin că ar fi vorba, de fapt, despre un accident. În timp ce se uita la obiecte de bucătărie, bărbatul a luat un cuțit, iar acesta i-ar fi scăpat din mână și s-a rănit la picior. I-a fost afectată artera femurală și acum este în stare gravă.
Ce spune Poliția
„În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 12.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui magazin mixt din municipiul Constanța, s-ar afla o persoană care și-ar fi provocat răni cu un obiect tăietor-înțepător.
Deplasați la fața locului, conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 51 de ani, care s-ar fi rănit, accidental, în timp ce studia ustensilele de bucătărie, iar la un moment i-ar fi scăpat din mână un cuțit în zona piciorului.
Victima a fost transportată în stare gravă la spital, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, a comunicat IPJ Constanța.






