Incendiu la o fermă din Movilița! Pompierii intervin pentru salvarea animalelor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea a fost solicitat să intervină, în urmă cu câteva momente, în localitatea Movilița, din județul Constanța, unde a izbucnit un incendiu.

Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins un grajd cu o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, situat pe strada Eroilor, în interiorul căruia se aflau mai multe animale.

La fața locului intervin Stația Tuzla, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, Detașamentul Port cu o autospecială de stingere și Detașamentul Palas cu încă o autospecială de stingere.

În aceste momente, pompierii acționează pentru evacuarea animalelor și localizarea incendiului.

UPDATE 18:22

Incendiul a fost localizat. Din saivan, au fost salvate 8 capre, 5 porci, 15 găini. Alte 8 capre au murit, prin intoxicare cu fum.

Echipajul SMURD asistă o femeie de 36 ani, cu atac de panică, care a refuzat transportul la spital.

UPDATE 18:54

Incendiul a fost lichidat. A ars grajdul pe o suprafață de 100 mp.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal