vineri, decembrie 5, 2025

Știrile din lumea ta!

Ședință extraordinară de Consiliu Local. Se votează acordarea unui împrumut din bugetul local pentru CSM

Consiliul local al municipiului Constanţa a fost convocat, astăzi, în şedinţă extraordinară, cu convocare de îndată.

Ședința a început la ora 14:00 și se desfășoară prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.  

Pe ordinea de zi se află un singur proiect – Proiect de hotărâre privind aprobarea unui împrumut temporar din bugetul local al municipiului Constanța către Club Sportiv Municipial Constanța.

La ora 13:30, s-a întrunit Comisia 5, pentru a aviza proiectul prin care se poate acorda clubului un împrumut de cel mult 6 milioane de lei, pe termen de 6 ani. Acesta a obținut aviz negativ.

Amintim că grupul consilierilor USR a strâns 10 semnături din cele 9 necesare pentru convocarea ședinței extraordinare.

UPDATE 1:

Înainte de supunerea la vot a proiectului, au luat cuvântul mai mulți consilieri locali, dar și mama unei sportive.

„Avem, la momentul acesta, în cadrul comisiei, o notificare pe care am trimis-o către CSM, în care solicitam să ni se pună la dispoziție o serie de documente. Din punctul nostru de vedere, apreciem că acest contract nu este benefic. Mai mult ar prejudicia și falimenta clubul. NU există posibilitatea ca acest club să returneze acești bani, atât timp cât nu a putut să se încadreze în bugetul care i-a fost alocat”, a spus Cristina Roman, liderul consilierilor PSD.

„Suntem coinițiatori ai acestui proiect. Așa cum am susținut și în ședința de săptămâna trecută, cred că trebuie să decuplăm actul de management de plata sportivilor și antrenorilor. Punctul nostru de vedere este că vin sărbătorile și acești antrenori, copii, rămân cu salariile neplătite. Am văzut și raportul de specialitate al Direcției Financiare care spune că nu se poate acorda acest împrumut….cred că este un simplu act de voință. Să limitezi interpretarea acelui articol, înseamnă să eludezi cealaltă parte a legii care îți permite acest lucru”, a declarat Ovidiu Cupșa, liderul grupului AUR.

„Este foarte important să dăm salariile acelor oameni care nu au nicio vină. Vinovații trebuie să-i stabilim noi…există și două hotărâri de anul trecut, prin care se acordă împrumut către Termoficare…așa că raportul Direcției Financiare nu este ok din punctul nostru de vedere și nu prezintă realitatea așa cum trebuie. Acest proiect este legal și trebuie votat în sprijinul sportivilor și antrenorilor”, a afirmat Florin Cocargeanu, liderul consilierilor USR.

„Gradul meu de încredere în proiectele de hotărâre pe care le votăm scade în fiecare zi…proiectul nostru de hotărâre se referă la CSM, care nu se finanțăează integral din venituri proprii. CSM se finanțează în proporție de cred că 90% din bugetul local. A avut venituri proprii de aproximativ 1.000.000 de lei pe an. În ciuda celor susținute prin rapoartele de specialitate…există instituția compensării. Admițând prin absurd că CSM nu va restitui banii, la momentul la care virăm alocările bugetare, putem să compensăm cele 6 și să virăm doar 4. Din puctul meu de vedere, este un proiect necesar”, a declarat Felicia Ovanesian, consilier independent.

„Eu vorbesc ca mamă de sportivă. Daria Kraus este fiica mea. Apreciez remarca făcută de doamna avocat Ovanesian. Sportivii muncesc enorm…Domnul Talpeș s-a implicat enorm și a ajutat cât a putut…fiica mea a fost într-o situație dificilă. Domnul Chițac a promis că va susține sportul…spune că are sportivii la suflet și că are așteptări de la ei. Sportivii trăiesc pentru a-și învinge limitele. Nu poți cantona un sportiv să aibă un statut doar al sportului de masă. Sportivii au nevoie să-și depășească limitele…nu au fost remunerați. Este inadmisibil să li se pună frână…nu pot fi pribegiți și trimiși pe la alte cluburi”, a fost intervenția Lăcrămioarei Vizireanu, mama Dariei Kraus, campioană națională la judo.

În replică, primarul primarul Vergil Chițac a venit cu promisiunea că va face tot posibilul ca sportivii și antrenorii să primească niște bani până de sărbători.

„Am văzut dispute juridice legat de interpretarea dată acestui împrumut. Ne-am adresat Ministerului Dezvoltării, încă din 2023, coroborând Codul Administrativ și alte acte administrative, nu putem acorda împrumuturi decât la înființarea unei structuri, dacă acestea nu dispun de fonduri… …În ciuda faptului că doamna Ovanesian are un grad scăzut de încredere în serviciile primăriei….noi, în momentul de față, avem un cont disponibil de 10.000.000 de lei, în condițiile în care avem de plătit salariile la CT Bus și trebuie să avem banii pentru dările la stat, ultima factură de la PolarisEu nu vreau sub nicio formă să credeți că nu vrem. Dacă am fi avut banii ăștia, i-am fi dat. Ce pot să vă promit este că vom face tot posibilul…în momentul de față, nu există disponibilitate în buget, iar asta se poate vedea în extrasul de cont”, a declarat primarul.

UPDATE 2:

Cu 10 voturi pentru și 17 abțineri, proiectul a fost respins.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal