sâmbătă, aprilie 19, 2025

Știrile din lumea ta!

Arbitrii români, în Liga Campionilor

Anul 2024 s-a dovedit a fi unul foarte bun pentru arbitrajul românesc. Este primul an în care avem 3 arbitri care conduc meciuri în același sezon al Ligii Campionilor, cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent.

Pe lângă Istvan Kovacs, care a debutat încă din 2018 în UEFA Champions League, și Radu Petrescu, care a bifat primul meci de Liga Campionilor în 2022, din acest an și Horațiu Feșnic s-a aflat pe lista delegărilor în cea mai importantă competiție europeană. „Centralul” în vârstă de 35 de ani a condus partida Girona – Slovan Bratislava 2-0, din 22 octombrie.

România s-a alăturat astfel unor țări precum Spania, Germania, Italia, Franța, Portugalia, Țările de Jos care au avut în ultimii doi ani cel puțin câte 3 arbitri cu delegări în fazele principale ale Ligii Campionilor.

În sezonul 2023-2024, Istvan Kovacs s-a aflat pe locul al doilea în topul delegărilor în Liga Campionilor, cu 6 partide. Primul a fost italianul Daniele Orsato. De altfel, în sezonul trecut, Kovacs a condus și o finală: Atalanta – Leverkusen 3-0, în Europa League. A fost a doua finală continentală din cariera „centralului” român, care a condus și jocul pentru trofeu la prima ediție Conference League, în 2022.

În ediția 2024-2025 a Ligii Campionilor, România se află între primele la numărul de meciuri arbitrate:

Italia (D. Massa, M. Mariani, M. Guida)

Franța (B. Bastien, F. Letexier, C. Turpin)

Germania (T. Stieler, F. Zwayer, D. Siebert, H. Osmers) – 9 meciuri

Anglia (M. Oliver, A. Taylor) – 8 meciuri

România (I. Kovacs, R. Petrescu, H. Feșnic)

Slovenia (S. Vincic, R. Obrenovic),

Spania (J. Martinez, J. Manzano, A. Hernandez, J. Munuera) – 7 meciuri

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal