Atacurile de cord ucid mai mulți oameni în perioada sărbătorilor decât în oricare altă perioadă a anului

Datele unui studiu recent scot la iveală o realitate îngrijorătoare: Atacurile de cord ucid mai mulți oameni în ultima săptămână a lunii decembrie decât în orice altă perioadă a anului.

Concret, conform acestui studiu, primele trei zile în care se produce un infarct miocardic sunt 25 decembrie, 26 decembrie şi, respectiv, 1 ianuarie.

Deşi este important ca populaţia să conştientizeze semnele unui infarct şi să ia măsuri pentru a-şi reduce riscul pe tot parcursul anului, Asociaţia Americană a Inimii, care se concentrează pe sănătatea inimii şi a creierului la nivel global, spune că acest lucru este deosebit de important, odată cu venirea sărbătorilor de Crăciun şi de Revelion.

Totodată, într-o altă cercetare realizată de British Medical Journal, care a analizat mai mult de 16 ani de date privind infarctul miocardic în rândul populaţiei, s-a constatat o creştere generală de 15% a atacurilor de cord în timpul sărbătorilor de iarnă. De remarcat în mod special, numărul persoanelor care suferă un infarct a crescut cu 37% pe 24 decembrie (Ajunul Crăciunului), cu un vârf la ora 22.00 şi mai des la persoanele de peste 75 de ani şi la cele cu diabet sau cu boli cardiovasculare existente.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal