marți, aprilie 29, 2025

Știrile din lumea ta!

Voucherele de vacanță rămân în vigoare. Ce condiție trebuie să îndeplinească salariații pentru acest beneficiu

Guvernul s-a răzgândit și nu va mai suspenda acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari în 2025, așa cum figura inițial prevederea în proiectul ordonanței trenuleț care va fi adoptată mâine.

Potrivit sindicaliștilor, anul viitor se vor acorda aceste vouchere doar dacă angajații de la stat vor suporta jumătate din valoarea lor.

”S-a decis că voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca din 1.600 lei să existe o contribuţie din salariul propriu, a salariatului, pentru a obţine voucherul de 1.600, adică jumătate, 800 de lei. Este opţională obţinerea voucherului de vacanţă. Dacă dai 800 lei vei beneficia de voucher, nu dai 800 de lei, nu beneficiezi de acest lucru. Vrei voucherul de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei”, a menţionat Bogdan Hossu, președintele Cartelului Alfa.

Care sunt principalele măsuri care au fost discutate pentru a fi incluse în ordonanța trenuleț

  • înghețarea salariilor la stat și a pensiilor
  • Concediile medicale – se va deconta doar 65% din salariu, nu 75% cât este acum
  • Tăierea primelor didactice pentru profesori – Aceștia au primit vouchere în valoare de 1.500 lei pentru materiale didactice și ar putea să nu îi mai primească de la 1 ianuarie 2025
  • Decontarea transportului pentru studenți: în prezent li se decontează 90% din valoarea biletelor, atât pentru tren, cât și pentru metrou, pentru metrou li se va deconta doar 50%, iar pentru tren 90% doar pe traseul de acasă până la facultate.
  • Companiile de stat vor fi obligate să majoreze prețurile serviciilor, cel puțin cu rata inflației pe anul 2024, dacă nu au crescut deja crețurile mai mult decât inflația în acest an.
  • Suspendarea decontării cheltuielilor pentru familiile care solicită să li se repatrieze rudele decedate în străinătate. Ministerul de Externe va putea să deconteze niște bani în cazul în care consideră o situație de urgență sau că familia respectivă nu poate să susțină integral cheltuielile.
  • Scăderea numărului de secretari de stat cu circa 50%. În prezent sunt peste 200.
  • Tăierea banilor pentru partidele politice: se va scădea procentul alocat din PIB la maximum 0,01%, față de o,04% cât este acum
  • Reducerea cu circa 25% a numărului de agenții
  • Limitarea cheltuielilor cu mobilierul și mașinile pentru instituțiile statului

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal