1 ianuarie, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

În Biserica Ortodoxă, astăzi este sărbătorit Sfântul Vasile cel Mare. Astfel ca în fiecare an în ziua de 1 ianuarie îl celebrăm pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, un prilej pentru a-i felicita pe toți cei care poartă numele de Vasile și nume derivate din acesta. Dascăl al credinței creștine și practicant al milosteniei a luptat împotriva pnevmatomahilor, a celor care negau dumnezeirea Sfântului Duh.

Sfântul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelență a milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic, numit de credinciosi Vasiliada. Acest așezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei înfometați și abandonați, spre a fi hrăniți. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală își avea rezervată clădirea și personalul necesar pentru îngrijire.

Unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a disprețuit familia și căsătoria, căci spune: „Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două feluri de viețuire, adică în viata de căsătorie și în cea de feciorie, așa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-și ia femeie (soție) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduință de înfrânare, sfințenie și asemănare cu sfinții care au avut soție și au crescut fii”.

Semnificatia numelui Vasile

Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din gregescul basileios și înseamnă rege, împărat, conducătorPentru a ști pe cine să felicitați de Sfântul Vasile, numele derivate și diminutivele sunt: Vasilie, Vasilica, Vasilache, Vasi, Vasilis, Vasila, Vasilca, Vasilica, Vasea, Sile, Sica, Silica.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxă de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și, desigur, în sărbtoarea care îi este dedicată în ziua de 1 ianuarie. Acest Sfânt este celebrat și pe 30 ianuarie alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal