Locuitorii municipiului Constanța au ales să profite de temperaturile neobișnuit de ridicate pentru această perioadă a anului și au ieșit la plimbare pe malul mării. În a doua zi a noului an, plajele au fost animate de numeroși constănțeni care s-au bucurat de soare și de briza mării.
Mai mult decât atât, unii „curajoși” au decis să facă și o baie în mare, în ciuda temperaturii apei care, deși mai caldă decât de obicei, rămâne totuși rece pentru această perioadă.

Astăzi, temperatura apei a indicat 8.1°C, iar temperatura maximă înregistrată în aer a fost de 14°C.
Ziua însorită de 2 ianuarie a fost o surpriză plăcută pentru locuitorii Constanței, care au profitat din plin de vremea frumoasă pentru a petrece timp în aer liber alături de familie, de parteneri sau împreună cu animaluțele de companie.

