Și ziua de ieri a fost una de foc pentru salvamontiști. În condițiile în care foarte mulți români sunt, în această perioadă, în vacanță la munte, a crescut dramatic și numărul incidentelor.
Potrivit Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont au fost primite 167 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.
Astfel, au fost salvate 180 de persoane. Peste 120 au ajuns la spital, 66 dintre ele fiind transportate cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, 4 au fost predate elicopterelor SMURD, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile apropiaților.
De asemenea, au mai fost primite 68 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
“Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane”, au transmis salvatorii, în acest context.
Sursa foto: Facebook – Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont