miercuri, aprilie 23, 2025

Știrile din lumea ta!

Un an plin de premiere, recunoașteri și noi parteneriate pentru Teatrul de Stat Constanța

Teatrul de Stat Constanța a avut un an remarcabil în 2024, consolidându-și poziția ca pilon cultural al Dobrogei și atrăgând atenția pe plan național și internațional. În anul care a trecut, instituția a prezentat trei premiere importante, a participat la prestigioase festivaluri de teatru și a devenit membru al Convenției Teatrelor Europene (ETC).

Printre realizările anului se numără spectacolele „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, „Casa Bernardei Alba” de Federico García Lorca, semnată de Diana Mititelu, și „Incendii” de Wajdi Mouawad, regizat de Alexandru Mâzgăreanu. Aceste producții au fost aclamate atât de public, cât și de critici.

Teatrul a fost reprezentat cu succes la festivaluri de top, precum Festivalul Național de Teatru și Festivalul Internațional Shakespeare. De asemenea, Ramona Niculae a câștigat Premiul UNITER pentru „Cel mai bun debut”, o recunoaștere importantă pentru instituție.

Cea de-a treia ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului a adus peste 80.000 de spectatori, 40 de evenimente și momente memorabile, cum ar fi spectacole regizate de Radu Afrim și concerte extraordinare.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal