marți, iunie 24, 2025

Știrile din lumea ta!

Dresajul canin: cheia unei relații echilibrate între om și câine

Pentru mulți dintre noi, câinii sunt mai mult decât simple animale de companie – sunt prieteni loiali, protectori și chiar membri ai familiei. Însă, ca orice relație, și cea dintre om și câine are nevoie de reguli, comunicare și încredere. Aici intervine dresajul, un proces esențial care nu doar că disciplinează câinele, dar îl ajută să devină un partener echilibrat.

Victor Maftei, dresor cu peste 20 de ani de experiență și fondator al unei școli de dresaj în Constanța, spune că totul începe chiar înainte de a lua un câine acasă.

Dresajul începe înainte să ne luăm câinele, pentru că trebuie să știm exact ce ne dorim. Dacă vrem un câine de pază, trebuie să mergem către rase potrivite și către crescători responsabili. Sau, de ce nu, să adoptăm. Noi oferim dresaj gratuit pentru câinii adoptați, pentru că problema câinilor fără stăpân este, până la urmă, o problemă creată de oameni. Câinii comunitari ajung pe străzi din vina noastră, a oamenilor. De aceea, noi am vrut să ne implicăm și să ajutăm la integrarea lor într-un cămin nou. Dresajul gratuit este modul nostru de a contribui la rezolvarea problemei. Vrem ca fiecare câine adoptat să aibă o șansă reală la o viață mai bună.

Mulți proprietari de câini consideră că dresajul este un moft sau ceva ce ar trebui aplicat doar câinilor de pază sau de competiție. În realitate, orice câine, indiferent de rasă, are nevoie de o minimă educație pentru a trăi armonios alături de familia sa.

Dresajul nu înseamnă dominare, ci echilibru. Nu există ‘eu sunt alfa, el trebuie să mă asculte’. Câinele trebuie să aibă încredere în tine, iar tu trebuie să știi cum să te comporți cu el. De multe ori, noi lucrăm mai mult cu stăpânii decât cu câinii”, spune Victor Maftei.

Un dresaj de bază durează, în medie, două luni și include comenzile esențiale – „șezi”, „culcat”, „aici”. Însă, fiecare câine este diferit și are nevoie de o abordare personalizată. „Putem avea rezultate foarte bune în timp scurt cu unii câini sau la alții poate fi nevoie de mai multe luni, mai ales în cazul câinilor traumatizați. La fel ca și oamenii, un câine care a suferit are nevoie de timp și răbdare pentru a-și recăpăta încrederea.”

Pe lângă activitatea de dresaj, Victor Maftei lucrează la un proiect ambițios: înființarea unui centru de terapie asistată cu animale, destinat copiilor cu dizabilități și persoanelor cu depresie.

Câinii au o putere extraordinară de a ajuta oamenii. Prin afecțiunea lor, prin simpla lor prezență, pot face minuni. Lucrăm la un centru unde vom oferi terapie gratuită, pentru că știm cât de greu este pentru familiile care au copii cu probleme. Sperăm să fie gata în cel mult un an.”, punctat Victor Maftei

În prezent, proiectul este în faza de documentație și echipa a fost deja formată, incluzând terapeuți și un neurolog din Constanța.

Știm ce înseamnă costurile pe care le are o familie cu un copil cu dizabilități, de aceea vrem ca terapiile să fie gratuite. Dar ne dorim să fie și foarte bine organizate, cu profesioniști și rezultate reale”, a adăugat acesta.

Dresajul nu este doar despre câine, ci și despre stăpân. Este o investiție în viitorul relației dintre om și cel mai bun prieten al său. Un câine bine educat este un câine fericit. Iar un stăpân care știe cum să comunice cu el va avea o viață mult mai ușoară și mai frumoasă alături de patrupedul său.

Un lucru este clar: câinii au un impact extraordinar asupra vieților noastre. Tot ce trebuie să facem este să le oferim atenția și educația de care au nevoie.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal