Mâine, în intervalul 10:00-11:00, toate sirenele din municipiul Constanța vor suna în cadrul exercițiului „Miercurea alarmelor”.
Acțiunea face parte din Săptămâna Protecției Civile, organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru a verifica funcționarea sistemelor de alarmare publică.
Cetățenii sunt rugați să rămână calmi, fiind doar un test. Este important să cunoașteți semnificația semnalelor de alarmă:
- Prealarmă aeriană: 3 sunete a 32 secunde, pauză de 12 secunde – avertizează despre posibilitatea unui atac aerian.
- Alarmă aeriană: 15 sunete a 4 secunde, pauză de 4 secunde – avertizează despre un atac aerian iminent.
- Alarmă la dezastre: 5 sunete a 16 secunde, pauză de 10 secunde – avertizează despre pericolul unor dezastre.
- Încetarea alarmei: Sunet continuu de 2 minute – indică faptul că pericolul a trecut.






