Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că toți angajații din întreprinderile publice, inclusiv conducerea, vor fi plătiți în funcție de performanță. Măsura face parte dintr-un proiect de lege care urmează să fie aprobat de Guvern și transmis Parlamentului pentru dezbatere.
„Aprobăm astăzi un proiect de lege prin care introducem cele mai înalte standarde de guvernanță corporativă în toate întreprinderile publice. În premieră, toți angajații, inclusiv șefii, vor fi remunerați pe baza performanței, folosind bunele practici ale OECD”, a declarat premierul la începutul ședinței de Guvern.
În acest context, Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a publicat deja indicatorii de performanță pentru fiecare companie și agenție, aceștia urmând să stea la baza viitoarelor grile salariale.






