luni, aprilie 21, 2025

Știrile din lumea ta!

SUA se retrag din grupul internațional care investiga liderii responsabili de războiul din Ucraina

Administrația Trump a decis retragerea Statelor Unite din Centrul Internațional pentru Judecarea Delictelor de Agresiune împotriva Ucrainei, un grup multinațional creat pentru a investiga și trage la răspundere liderii ruși implicați în invazia Ucrainei, potrivit The New York Times, citat de EFE.

Decizia, care urmează să fie anunțată oficial printr-un e-mail adresat membrilor Eurojust, pune capăt implicării americane într-o anchetă la care SUA s-a alăturat în 2023, în timpul administrației Biden. Statele Unite au fost singura țară din afara Europei care a colaborat cu grupul, trimițând un procuror de rang înalt la Haga pentru a lucra alături de anchetatori din Ucraina, statele baltice și România.

În paralel, administrația Trump a început și reducerea activității echipei americane care investiga crimele de război comise de Rusia, o unitate specială a Departamentului de Justiție, cunoscută sub numele de WarCAT, înființată în 2022 pentru a sprijini procurorii ucraineni.

Casa Albă nu a oferit explicații detaliate pentru retragere, menționând doar „realocarea resurselor” ca justificare pentru această decizie.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal