marți, mai 20, 2025

Știrile din lumea ta!

Confruntarea India–Pakistan: Cel puțin 34 de morți în cele mai grave atacuri din ultimele două decenii

Situația tensionată dintre India și Pakistan a degenerat într-un schimb de focuri de artilerie în noaptea de marți spre miercuri, soldat cu cel puțin 34 de morți, într-una dintre cele mai grave confruntări dintre cele două state rivale din ultimele 20 de ani.

Totul a pornit după atentatul de la Pahalgam, din 22 aprilie, în care 26 de persoane au fost ucise în Kashmirul indian. De atunci, tensiunile dintre cele două puteri nucleare au tot crescut, până când, în noaptea trecută, conflictul diplomatic a fost înlocuit de lovituri directe.

India susține că a lansat lovituri asupra unor tabere teroriste de pe teritoriul pakistanez, în semn de represalii. „Nouă tabere teroriste (…) au fost distruse”, a declarat lt. col. Vyomika Singh, purtător de cuvânt al armatei indiene.

De partea cealaltă, autoritățile de la Islamabad au anunțat că rachetele indiene au lovit șase orașe din Kashmir și Punjabul pakistanez. Potrivit gen. Ahmed Chaudhry, purtător de cuvânt al armatei pakistaneze, atacurile au ucis 26 de civili și au rănit alți 46. Acesta a precizat că barajul hidroelectric Neelum-Jhelum a fost avariat în urma tirurilor.

Nici India nu a scăpat neafectată: opt persoane au murit și alte 29 au fost rănite în zona Poonch, din Kashmirul indian, potrivit autorităților de la New Delhi. Dimineața, tirurile de artilerie continuau în jurul localității, descrisă ca fiind lovită de numeroase obuze pakistaneze.

„Am fost treziți de tiruri (…). Am văzut obuze căzând (…), mi-e frică să nu se prăbușească acoperișul”, a declarat pentru agenția PTI un localnic din Poonch, Farooq.

Explozii puternice s-au auzit în timpul nopții și în zona Srinagar, cel mai mare oraș din partea indiană a Kashmirului. În același timp, o sursă din securitatea indiană a declarat pentru AFP că trei avioane de luptă s-au prăbușit, fără a da detalii privind cauzele sau soarta piloților.

Pakistanul susține că a doborât cinci avioane indiene, dar nu a oferit alte informații. Ministrul apărării, Khawaja Asif, a confirmat pentru AFP această acțiune.

La Islamabad, Comitetul pentru Securitate Națională s-a reunit de urgență în cursul dimineții, semn al gravității situației.

Una dintre țintele lovite în timpul nopții a fost moscheea Subhan din Bahawalpur, în Punjab, considerată de serviciile indiene ca având legături cu Lashkar-e-Taiba, grupare jihadistă acuzată de atentatul din Mumbai, din 2008.

India consideră că Lashkar-e-Taiba s-ar afla și în spatele atentatului de la Pahalgam din aprilie. Pakistanul a respins imediat orice implicare.

În capitala Indiei, oamenii au primit cu aplauze răspunsul armat al autorităților. „Prim-ministrul Narendra Modi i-a răzbunat pe morți”, a declarat G.B. Rajakumar, un șofer din New Delhi.

În același timp, în Pakistan, aproximativ 200 de oameni au ieșit în stradă în orașul Hyderabad, unde au ars drapele indiene și portrete ale premierului Modi.

„Escaladarea a atins un nivel superior celui din ultima criză survenită în 2019, cu consecințe potențiale teribile”, a avertizat analistul Praveen Donthi, de la International Crisis Group.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal