Într-o lume politică unde declarațiile scandaloase, promisiunile neverosimile și reacțiile haotice au devenit aproape rutină, o propunere venită din Buzău pune punctul pe „i”. Viceprimarul municipiului, Oana Matache, propune nici mai mult, nici mai puțin decât testarea psihologică a tuturor candidaților la alegeri — locale, parlamentare sau prezidențiale.
Ideea nu e nouă în spațiul internațional, dar la noi sună aproape revoluționar: să ai garanția că omul pentru care pui ștampila e, măcar, echilibrat la cap.
„Până când să stea soarta unei țări la mâna unor patologii?”, se întreabă viceprimarul, într-o postare pe Facebook, unde vorbește deschis despre riscurile aduse de tulburări precum narcisismul, histrionismul sau bipolaritatea în politică. Oana Matache susține că cetățenii ar trebui să știe dacă cei care le cer votul „dau dovadă de echilibru în tot ceea ce spun”. Și, să fim sinceri, nu e ca și cum n-am văzut destule momente în care unii candidați păreau să aibă mai multă nevoie de un consult psihiatric decât de o campanie electorală.
Viceprimarul propune și o dezbatere serioasă cu psihologi, înainte de a depune o inițiativă legislativă. Scopul? Ca măcar la fel cum profesorii sunt evaluați periodic, și politicienii să dea dovadă că sunt apți să gestioneze responsabilități uriașe.
„Consider că ar fi o măsură de bun augur pentru a avea noi, cetățenii, garanția că cei care ne reprezintă sunt sănătoși și echilibrați”, a spus Matache pentru Agerpres. Și are un punct valid, mai ales într-o epocă în care rețelele sociale pot transforma pe oricine în lider de opinie peste noapte, iar manipularea și dezinformarea sunt la ordinea zilei.