Lice, un orăşel liniştit din sud-estul Turciei, a devenit recent epicentrul unei „petreceri neintenţionate”, după ce poliţia locală a decis să ardă, nici mai mult nici mai puţin, decât 20 de tone de cannabis, care valorează pe piața neagră 228 de milioane de euro.
Într-o mişcare demnă de un film cu supereroi, autorităţile au pus la cale un spectacol pirotehnic canabinoid pe un teren viran, aranjând drogurile confiscate în forma cuvântului „Lice” şi dându-le foc cu benzină.
Doar că, la câteva ore după ce fumul „justiţiei” s-a ridicat, a devenit clar că nu doar traficanţii au primit „un mesaj puternic”, ci şi toţi cei 25.000 de locuitori. Oameni halucinau pe străzi, copiii au început să tuşească suspect, iar un val de ameţeli a cuprins inclusiv pe poliţiştii care supravegheau arderea.
„N-am putut deschide geamurile zile întregi. Copiii erau mai năzdrăvani decât de obicei şi noi făceam naveta la spital ca la piaţă”, a povestit un localnic. Autorităţile au reacţionat și le-au recomandat localnicilor să stea în casă și să închidă geamurile.
Yahya Oger, preşedintele unei asociaţii anti-adicţii, a spus-o elegant: „Fumul de droguri nu e cu nimic mai bun decât cel de ţigară. Să le arzi în centrul oraşului nu e tocmai o idee profesionistă.”