duminică, iunie 22, 2025

Știrile din lumea ta!

Cazinoul a renăscut. După decenii de așteptare, simbolul orașului s-a redeschis oficial, de Ziua Constanței

Constanța și-a primit, în sfârșit, cel mai frumos cadou: redeschiderea oficială a Cazinoului, chiar de ziua orașului. Emoție, eleganță și un sentiment profund de recunoștință au marcat momentul mult așteptat. După ani de promisiuni și de tăcere între zidurile ruinelor, clădirea-simbol a revenit la viață.

Atmosfera a fost pe măsura evenimentului. Acorduri de vioară au răsunat sub cupola monumentală, în timp ce scara din marmură, decorată cu bujori, crini și cale albe, și-a întâmpinat primii pași cu solemnitatea unui loc care n-a uitat ce înseamnă demnitatea. În interior, Corul Madrigal a oferit un moment artistic emoționant.

La eveniment au fost prezenți primarul Constanței, Vergil Chițac, președintele Consiliului Județean, Florin Mitroi, cei doi viceprimari ai orașului, Ionuț Rusu și Costin Răsăuțeanu, Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, dar și personalități locale, precum Gheorghe Hagi.

„Suntem emoționați. Constănțenii, dar și românii care iubesc orașul nostru, și-au regăsit astăzi un simbol. După 35 de ani, Cazinoul revine în viața orașului ca reper cultural și bastion identitar. Le mulțumesc celor care n-au încetat să spere”, a declarat primarul Vergil Chițac, adăugând că edificiul va funcționa comercial, cu program non-stop, și că speră ca întreg centrul vechi să se transforme, după modelul Cazinoului. „Am semnat deja autorizații pentru restaurarea altor clădiri emblematice, precum Casa cu Lei. Zona peninsulară are șansa unei renașteri.”

Cazinoul Constanței este un simbol al rafinamentului de altădată și un martor al transformărilor orașului. Ridicat pe faleză, la granița dintre mare și piatră, el domină nu doar peisajul, ci și conștiința colectivă a constănțenilor.

Construit în stil Art Nouveau, după planurile arhitectului Daniel Renard, Cazinoul a fost inaugurat în 1910 și a cunoscut, de-a lungul deceniilor, atât gloria interbelică, cât și distrugerile războiului sau nepăsarea postdecembristă. După 1989, a intrat într-o lungă perioadă de degradare, dar nu a fost niciodată uitat.

Procesul de restaurare a început în 2020 și a presupus intervenții ample, cu respect pentru detaliile originale. Astăzi, clădirea revine în circuitul public nu doar ca obiectiv turistic, ci ca spațiu viu – de cultură, artă și dialog.

Ziua de azi a fost despre o reparație istorică, despre recâștigarea unui simbol. Poate că, în sfârșit, Constanța învață să-și respecte patrimoniul. Și poate că, de acum, îl va și proteja.

Bine ai revenit, Cazino. Aveam nevoie de tine.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal