Țigările și sticlele de băutură, marfă de lux pentru hoții de provincie

În județul Constanța, magazinele alimentare par să fi devenit ținta preferată a hoților. Fie că e vorba de țigări, băutură sau chiar sertarul casei de marcat, unii au decis că noaptea nu e pentru somn, ci pentru „cumpărături”… fără bon.

Primul caz vine din Saraiu, unde un bărbat de 42 de ani s-a gândit că 33 de baxuri de țigări n-ar da rău în portbagaj. A pătruns noaptea în incinta unui magazin, a făcut aprovizionarea și s-a făcut nevăzut. Nu pentru mult timp însă. Polițiștii din Hârșova l-au identificat rapid, iar prejudiciul – estimat la aproximativ 10.000 de lei – a fost recuperat integral. Suspectul a fost reținut și dus direct în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, unde va avea timp să reflecteze dacă a meritat sau nu. Astăzi, va fi prezentat Parchetului din Hârșova, care ar putea cere arestarea sa preventivă.

Al doilea episod, cu actori mai tineri, s-a petrecut în Medgidia. Doi tineri, de 16 și 20 de ani, au dat iama într-un magazin alimentar în noaptea de 1 spre 2 iunie. De acolo au plecat cu sertarul casei de marcat și câteva sticle de băutură, probabil ca să „sărbătorească” succesul misiunii. N-a durat mult: au fost identificați de polițiștii din Medgidia, iar cel de 20 de ani a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Minorul, deocamdată, se află în atenția anchetatorilor.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal