Un turist a deteriorat grav o operă de artă expusă la Palatul Maffei din Verona, Italia, după ce s-a aşezat pe un scaun acoperit cu cristale Swarovski, într-un gest considerat „iresponsabil” de conducerea muzeului.
Incidentul, care a fost surprins de camerele de supraveghere, a avut loc într-una dintre sălile galeriei, unde era expus scaunul „Van Gogh”, o piesă de artă a sculptorului italian Nicola Bolla. Acesta, acoperit cu sute de cristale Swarovski, se remarca prin complexitatea estetică deosebită, fiind considerat un obiect „extrem de fragil şi delicat”, conform presei locale.
Pe imagini se vede cum o femeie se apropie de scaun, fără a se aşeza, doar mimând gestul, în vederea unor fotografii, însă bărbatul care o însoţeşte se aşază efectiv pe scaun, provocând deteriorarea structurală a acestuia. Cei doi părăsesc de grabă sala, fără a anunța personalul muzeului.
Reprezentanţii muzeului au calificat incidentul drept „coşmarul oricărui muzeu” şi „un act iresponsabil”, atrăgând atenția cu privire la pericolele unor astfel de comportamente. Muzeul a anunțat, însă, că echipa de restauratori a reuşit, după câteva zile, să readucă scaunul la starea sa iniţială. „Scaunul străluceşte din nou”, au transmis specialiştii, exprimându-şi recunoştinţa față de forțele de ordine care au sprijinit ancheta.






