După doi ani de lucrări și relocare temporară într-un hotel din centrul orașului, Primăria municipiului Tulcea și-a redeschis, începând de luni, sediul modernizat pentru publicul larg.
Clădirea a fost reabilitată și eficientizată energetic printr-un proiect cu fonduri europene, iar schimbările se simt de la intrare: accesul este acum adaptat și pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv prin instalarea unui lift, iar relația cu contribuabilii se desfășoară direct, fără geamuri sau bariere între cetățeni și funcționari.
Primarul Ștefan Ilie a anunțat și implementarea unui sistem de monitorizare audio-video în zonele de relații cu publicul. Toate discuțiile purtate cu funcționarii vor putea fi înregistrate, inclusiv cele telefonice, iar cetățenii vor avea un număr dedicat la care pot semnala eventuale nereguli sau comportamente necorespunzătoare.
„Vrem o transparență totală, dar și o protecție corectă pentru funcționari. Au existat situații în care au fost făcute plângeri nejustificate, iar acest sistem va ajuta la clarificarea oricăror neînțelegeri”, a declarat edilul pentru AGERPRES.
Sistemul urmează să fie extins și în celelalte clădiri în care funcționează instituții ale administrației locale. Inaugurarea oficială a noului sediu va avea loc peste aproximativ o lună, fără fast, dar cu un mesaj clar: administrația locală vrea să fie mai deschisă către cetățeni.
„Vom invita elevii din școlile și liceele din oraș să vadă cum arată primăria din interior. Iar o dată pe trimestru vom organiza Ziua Porților Deschise, pentru ca oricine să poată vedea cum se lucrează într-o instituție publică”, a mai adăugat primarul.
Lucrările de modernizare au avut un buget estimat la 14 milioane de lei, iar administrația locală spune că investiția nu e doar într-o clădire, ci într-un nou mod de a lucra cu și pentru oameni.






