13 persoane, inclusiv un notar și un executor judecătoresc, reținute pentru trafic de persoane și înșelăciuni imobiliare la Constanța

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au destructurat o rețea infracțională specializată în trafic de persoane și înșelăciuni privind bunuri imobile, cunoscută sub numele de „Fabrica de moșteniri”.

În dosar sunt cercetate 13 persoane – 5 bărbați și 8 femei – pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, abuz în serviciu, falsuri în acte, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare de bani. Printre suspecți se numără și două persoane cu funcții publice: un notar și un executor judecătoresc.

Potrivit anchetatorilor, încă din 2015, liderul grupării ar fi exploatat persoane vulnerabile din punct de vedere fizic și psihic, recrutându-le, transportându-le și adăpostindu-le în imobile din localitatea Oltina. Acestea ar fi fost ținute într-o stare de aservire și deposedate de veniturile legale.

Din 2018, același lider ar fi pus bazele unui grup infracțional care, cu ajutorul unor notari și executori, ar fi pus la cale un mecanism complex de dobândire frauduloasă a unor apartamente și garsoniere aparținând unor persoane în vârstă, aflate în situații vulnerabile. Folosindu-se de acte false și proceduri testamentare fictive, membrii grupării ar fi transferat dreptul de proprietate asupra imobilelor în favoarea unor persoane interpuse, ignorând existența moștenitorilor legali.

În cazurile în care transferul proprietății nu putea fi realizat pe cale „legală”, executorul judecătoresc ar fi declanșat executări silite pe baza unor titluri false, contribuind la atingerea scopurilor grupării. Ulterior, imobilele erau vândute către terți sau între membrii rețelei, pentru a ascunde proveniența ilegală.

În urma perchezițiilor desfășurate pe 8 iulie, anchetatorii au ridicat documente, dispozitive electronice și alte probe relevante. Cei 13 suspecți au fost reținuți, iar în cursul zilei de 9 iulie, procurorii au sesizat Curtea de Apel Constanța cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a 16 persoane, trei dintre acestea fiind date în urmărire.

Una dintre persoanele cercetate, notar public, nu a fost supusă unei măsuri preventive din cauza unei afecțiuni medicale grave, astfel că se așteaptă o expertiză medico-legală.

Cercetările sunt în desfășurare cu sprijinul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și al Jandarmeriei Mobile Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal