România rămâne printre ultimele țări din Uniunea Europeană când vine vorba de grija față de oamenii în nevoie. În 2023, statul român a alocat doar 12,8% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru protecție socială – adică bani pentru pensii, ajutoare de șomaj, alocații, indemnizații de boală, locuințe sociale și alte forme de sprijin pentru cetățenii aflați în dificultate.
Doar trei state din UE au alocat mai puțin decât noi: Irlanda (8,1%), Malta (9,7%) și Ungaria (12,3%), potrivit unui infografic publicat de Monitorul Social, proiect al Fundației Friedrich Ebert România.
La polul opus, țări ca Finlanda (25,7%), Franța (23,4%) sau Austria (21,4%) investesc serios în protecția socială, dublu față de România. Asta înseamnă, în mod concret, mai mulți bani pentru sprijinirea pensionarilor, a familiilor cu copii, a celor care își pierd locul de muncă sau au nevoie de o locuință decentă.
Pe cap de locuitor, România cheltuie în medie 1.766 de euro/an pentru protecție socială – de patru ori mai puțin decât media Uniunii Europene, care e de peste 8.200 de euro. Iar dacă ne comparăm cu țări ca Danemarca, Franța sau Germania, unde sumele depășesc 11.000 de euro/an per cetățean, decalajul devine evident.
Și dacă tot am pomenit de ce înseamnă „protecție socială”, iată concret despre ce vorbim:
- pensii
- indemnizații pentru boală sau invaliditate
- ajutoare de șomaj
- alocații pentru copii
- ajutoare pentru familii sau persoane cu dizabilități
- locuințe sociale
- sprijin pentru încălzirea locuinței sau alte cheltuieli esențiale
La unele capitole, România e codașa Europei. Spre exemplu, doar 0,2% din cheltuielile pentru protecție socială merg către indemnizații de șomaj – cel mai mic procent din UE. În comparație, Spania alocă 6,2%, Franța peste 5%, iar Lituania și Finlanda peste 5%.
La fel de slab stăm și la locuirea socială: doar 0,04% din totalul banilor pentru protecție socială merg în această direcție. E puțin spre deloc, iar consecințele se văd: lipsă de locuințe decente pentru tineri, familii sărace, vârstnici sau persoane cu dizabilități.
Ce înseamnă toate aceste cifre? Simplu: statul român alocă puțin și prost atunci când vine vorba de a-i sprijini pe cei în nevoie. Iar în 2025, potrivit estimărilor, s-ar putea ca aceste sume să scadă și mai mult, pentru că se termină compensările la energie și Guvernul încearcă să mai reducă din deficitul bugetar.






