Primăria Constanța a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre privind Regulamentul de utilizare, funcționare și exploatare a stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice din municipiu. Documentul poate fi consultat până pe 15 august 2025, atât online, cât și fizic, iar constănțenii sunt invitați să trimită sugestii sau observații.
Concret, regulamentul stabilește cadrul general de utilizare a stațiilor de încărcare publice, finanțate din fonduri nerambursabile prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Conform proiectului, fiecare stație va avea cel puțin două puncte de încărcare și va putea fi utilizată pe baza unui tarif, în condiții reglementate clar. Sunt prevăzute și obligații privind întreținerea, monitorizarea, siguranța și protejarea acestor echipamente împotriva actelor de vandalism.
Regulamentul este disponibil online, pe site-ul oficial www.primaria-constanta.ro, la secțiunea „Transparență decizională”, dar și la sediul Primăriei, din bd. Tomis nr. 51.
Constănțenii care doresc să transmită sugestii o pot face prin poștă, la adresa: Str. Ștefan Mihăileanu nr. 10, Direcția Servicii Publice – Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, sau prin e-mail, la adresa: servicii.publice@primaria-constanta.ro. Materialele trimise trebuie să poarte mențiunea: „Propuneri referitoare la proiectul privind aprobarea Regulamentului de utilizare, funcționare și exploatare stații de reîncărcare a vehiculelor electrice din municipiul Constanța”.
Pentru informații suplimentare, Primăria pune la dispoziție numărul de telefon 0241/488179, persoanele de contact fiind Timniu Mihaela și Guvener Berna.






