Avertisment șocant! „Cel mai periculos moment (…) ar putea veni în 2027, odată cu o posibilă acțiune coordonată Rusia-China“

Primul comisar european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, a lansat un avertisment dur: anul 2027 ar putea marca „cel mai periculos moment” pentru securitatea globală, în contextul unei posibile acțiuni militare coordonate din partea Rusiei și Chinei, care ar putea copleși apărarea Occidentului.

Declarația a fost făcută într-un briefing susținut la Washington, în care Kubilius a reiterat temerile exprimate recent și de generalul american Alexus Grynkewich, comandantul NATO pentru operațiuni aeriene. Ambii oficiali indică anul 2027 ca un potențial punct de cotitură, în care Moscova și Beijingul ar putea lansa simultan acțiuni militare menite să testeze limitele Alianței transatlantice.

„Cel mai periculos moment poate fi în 2027, când Rusia și China vor acționa agresiv, într-un mod coordonat”, a declarat Kubilius.

Generalul Grynkewich avertizase anterior că SUA și aliații europeni trebuie să fie pregătiți pentru un scenariu cu două teatre de război: unul în Europa, dacă Rusia escaladează conflictul din Ucraina, și altul în Pacific, în cazul unei invazii chineze în Taiwan. „Vom avea nevoie de fiecare echipament, muniție și resursă disponibilă pentru a face față”, a precizat acesta.

Într-un discurs ulterior, Kubilius a recunoscut că SUA are „dreptul și motivele” să-și redirecționeze atenția strategică spre Indo-Pacific, în timp ce Europa trebuie să își intensifice considerabil capacitățile de apărare. „Acesta este obiectivul nostru. Ne pregătim să ne asumăm responsabilitatea”, a declarat fostul premier lituanian.

Avertismentele celor doi oficiali reflectă îngrijorările tot mai mari legate de așa-numitul „fereastra Davidson” – un concept introdus de fostul comandant al forțelor americane din Indo-Pacific, amiralul Philip Davidson, care estima că China ar putea încerca să reunifice Taiwanul prin forță până în 2027.

Pe fondul unei accelerări rapide a programului de modernizare militară chinez, liderii occidentali se tem că acest obiectiv va coincide cu o posibilă refacere a capacităților militare rusești, chiar și după pierderile din Ucraina. Astfel, NATO s-ar putea confrunta cu presiuni simultane pe două fronturi strategice majore.

Kubilius s-a aflat la Washington pentru a evalua eventualele lacune ale Europei în materie de apărare, în contextul în care SUA își mută treptat atenția strategică spre regiunea Indo-Pacifică. În prezent, peste 80.000 de militari americani sunt staționați în Europa, însă acest număr este așteptat să scadă în următorii ani. „Nu știm ce vor decide americanii, dar noi ne pregătim să preluăm responsabilitatea”, a subliniat comisarul european.

În acest sens, Kubilius a menționat că Uniunea Europeană și-a redus dependența de arme fabricate în SUA, de la 60% la 40%, și dorește să crească producția internă. El este responsabil de implementarea unui cadru de investiții de 840 de miliarde de dolari pentru „reînarmarea Europei”, din care 150 de miliarde de euro sunt disponibili sub formă de împrumuturi pentru consolidarea forțelor armate ale statelor membre.

În paralel, liderii NATO au convenit, la summitul de luna trecută din Washington, majorarea obiectivului de cheltuieli pentru apărare de la 2% la 5% din PIB pentru fiecare țară membră – o decizie istorică în fața instabilității globale în creștere.

Președintele Donald Trump a anunțat că SUA va furniza Ucrainei sisteme avansate de apărare, cum ar fi rachetele Patriot, cu condiția ca partenerii europeni să suporte costurile. Miniștrii apărării din Vest s-au reunit luni pentru a discuta mecanismul de finanțare propus.

Kubilius a refuzat să dezvăluie ce alte arme ar putea include pachetul, dar a subliniat că sprijinul pentru Ucraina rămâne esențial: „China privește cu atenție. Dacă Occidentul este slab în Ucraina, atunci trebuie să ne așteptăm la un comportament agresiv și din partea Chinei.”

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal