La Techirghiol nu te întâmpină plaje largi cu muzică tare, șezlonguri înșirate ca soldații și cocktailuri colorate. Aici vii pentru altceva. Pentru tihnă. Pentru aerul sărat. Și mai ales pentru nămol. Aurul negru al Dobrogei, cu puteri tămăduitoare, scos din străfundurile lacului și întins, cu încredere, pe umeri dureroși și genunchi înțepeniți.
Din iunie până în septembrie, oamenii se așază pe malul lacului, își ung trupul cu nămol până în vârful urechilor și se lasă în voia soarelui. Apoi, încet, intră în apă și reiau totul, ca un ritual vechi de când lumea. Nămolul se usucă în câteva minute, dar efectele lui, spun oamenii, le simt zile sau chiar luni întregi.
În jur e liniște. Păsările dansează pe apă, vântul mișcă ușor stuful, iar centrul stațiunii Techirghiol surprinde plăcut: curat, verde, cu alei îngrijite și zone de promenadă în care chiar îți vine să te plimbi. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Nu vezi gunoaie, nu auzi gălăgie. Iar statuia lui Techir, bătrânul legendar care a dat numele locului, veghează locul cu o tăcere înțeleaptă.
Contrastul cu Eforie, aflată la doar câteva sute de metri, e izbitor. Acolo plaja vuiește. Aici se tace. Acolo muzică și zumzet. Aici păsări și valuri. Două lumi, două energii. Fiecare cu farmecul ei.
Dar Techirghiol nu vrea să concureze cu litoralul zgomotos. Își vede de ale lui. De liniște. De băi în lac. De oameni care vin an de an să-și aline durerile.
„E a patra vară la rând când venim. Soțul meu are probleme cu spatele, eu cu genunchii. Ne simțim mai bine de fiecare dată. E mai eficient decât multe tratamente”, spune o doamnă de 62 de ani, în timp ce își așteaptă rândul să intre în apă.
În ciuda vremurilor, Techirghiol reușește să-și păstreze echilibrul. Să ofere o alternativă. E un loc în care vii să-ți tragi sufletul.
Și, cine știe, poate să pleci mai bine decât ai venit.
