Interpol a cerut ajutor pentru identificarea unei femei, cunoscută sub numele de „Introvertita”, care a fost găsită înecată la Ibiza în iulie 2019 și despre care se bănuiește că ar fi vut naționalitate română. Poliția a difuzat un mesaj pe rețelele sociale alături de imaginea femeii, al cărei cadavru a fost descoperit de ocupanții unei ambarcațiuni ancorate la 150 de metri de țărmul localității Santa Eulària.
Se estimează că femeia s-ar fi născut între 1989 și 1994, astfel că, atunci când a murit, ar fi avut între 25 și 30 de ani. Avea 1 m 60 înălțime, pielea deschisă la culoare și părul castaniu. Ochii erau albaștri, iar la momentul descoperirii purta doar un costum de baie din două piese, de culoare neagră, cu motive albe.
Potrivit informațiilor Interpol, femeia se înecase recent și purta doar costumul de baie. Absența ei nu a fost semnalată de nicio ambarcațiune din zonă și nici nu a fost depusă vreo plângere privind dispariția ei în zilele următoare. Se crede că, în ziua decesului, plecase cu o furgonetă neagră pentru a lucra pe iahtul unor clienți bogați proveniți din Orientul Apropiat.
O investigație desfășurată în 2022 și 2023 de Grupul de Omucideri din Baleare a conturat ipoteza potrivit căreia femeia ar fi oferit servicii de natură sexuală și avea, probabil, naționalitate română, dar ar fi fost de origine maghiară.
Era considerată o persoană introvertită, întrucât vorbea foarte puțin cu ceilalți. Cei care aveau contact cu ea nu îi cunoșteau numele. De asemenea, obișnuia să fie însoțită de un travestit blond și slab, care lucra în zonă.







