Proiectul privind acordarea burselor școlare, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul discută astăzi, în ședința programată la Palatul Victoria, proiectul de hotărâre care stabilește metodologia-cadru pentru acordarea burselor elevilor în anul școlar 2025-2026.

Proiectul aflat pe ordinea de zi prevede următoarele cuantumuri:

  • bursa de merit: 450 lei/lună
  • bursa socială: 300 lei/lună
  • bursa tehnologică: 300 lei/lună
  • bursa pentru mamele minore reintegrate în unități de învățământ după naștere: 700 lei/lună (conform Legii nr. 198/2023)

Valoarea burselor ar putea fi suplimentată de fiecare școală, prin hotărâre a consiliului de administrație.

Bursele de merit se vor acorda pentru maximum 15% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu și liceu, pe baza mediilor generale de cel puțin 9,00 din anul școlar precedent.

Bursele sociale se vor acorda la cerere, în funcție de situația materială, socială sau medicală a elevilor, cu condiția promovării tuturor materiilor și a obținerii mediei 10 sau calificativului „foarte bine” la purtare.

Proiectul include și procedura detaliată pentru acordarea burselor și documentele necesare pentru fiecare categorie.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal