Părinții din Elveția nu mai au voie, prin lege, să recurgă la violență în creșterea copiilor. Principiul este acum prevăzut în mod clar în Codul Civil elvețian.
După ce, în luna mai, Camera Reprezentanților și-a dat acordul, marți și Senatul a aprobat modificarea legislativă propusă de guvern, cu 33 de voturi pentru, 4 împotrivă și 7 abțineri.
Proiectul de lege urmărește să clarifice faptul că violența în procesul de educație parentală este interzisă și să contribuie la prevenirea abuzurilor. În acest sens, Codul Civil va fi completat cu două prevederi noi: una care consfințește interdicția violenței, iar alta care obligă cantoanele să ofere acces părinților și copiilor la centre de consiliere, individual sau împreună, în cazul unor dificultăți legate de creșterea copiilor.
Necesitatea acestor măsuri este confirmată de date recente: unul din cinci copii din Elveția este expus în mod regulat violenței psihologice, potrivit unui studiu publicat de organizația Child Protection Switzerland în noiembrie 2024.






