Gara de Nord din Capitală intră în proces de modernizare. Începutul lunii septembrie a fost marcat semnarea Autorizației de construire pentru Faza I a lucrărilor de modernizare, consolidare și reabilitare a Stației CF Gara de Nord București, una dintre cele mai importante investiții în infrastructura feroviară din țară.
„Este un proiect amplu, cu o valoare de peste 537 milioane lei, care va transforma treptat Gara de Nord într-un spațiu sigur, modern și demn de capitala României„, au precizat reprezentanții Ministerului Transporturilor.
Primele lucrări vizează clădirile C1 și C4 – parte din ansamblul istoric al gării, construit în 1872.
„Vom interveni cu grijă pentru a conserva patrimoniul, dar și pentru a aduce stația la standarde europene, inclusiv prin consolidări, instalații moderne și măsuri de eficiență energetică„, se mai arată în comunicatul transmis de minister.
Durata de execuție a proiectului este de 46 de luni.
Gara de Nord este parte a rețelei europene de transport (TEN-T) și beneficiază de finanțare prin Programul Operațional Transport 2021–2027.







