Primăria Constanța anunță că săptămâna aceasta începe o nouă acțiune de eliberare a domeniului public de vehiculele abandonate care blochează străzi, trotuare și locuri de parcare. În total, 56 de autoturisme, dintre care 45 abandonate și 11 fără stăpân, vor fi ridicate de pe terenurile aparținând municipiului.
„Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat dispoziția de ridicare a acestor vehicule, în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002”, transmit reprezentanții administrației locale.
Mașinile vor fi transportate în parcul auto al municipalității, situat pe strada Câmpul cu Flori. Proprietarii care vor să își recupereze autoturismele trebuie să se prezinte la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru a parcurge procedurile legale.
Autoritățile precizează că acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare. Cetățenii care știu de vehicule abandonate pe domeniul public pot face sesizări la numerele de telefon 0241.484205 și 0341.922 sau pe e-mail, la adresa politia.locala@primaria-constanta.ro.







