O brățară de aur aparținând faraonului Amenemope, care a condus Egiptul antic în urmă cu mai bine de 3.000 de ani, a dispărut din laboratorul de restaurare al Marelui Muzeu Egiptean din Cairo, au anunțat autoritățile egiptene.
Piesa, lucrată în aur și decorată cu o mărgea din lapis lazuli, a fost dată dispărută în urmă cu trei zile, în timpul unui inventar de rutină. Ministerul Turismului și Antichităților a confirmat incidentul și a transmis că au fost sesizate poliția și Parchetul, iar un comitet specializat verifică acum toate obiectele din laborator.
Pentru a preveni scoaterea din țară a artefactului, fotografia brățării a fost trimisă către toate punctele de frontieră, aeroporturi și porturi din Egipt.
Potrivit presei locale, brățara ar fi dispărut în timp ce specialiștii pregăteau zeci de obiecte din diferite epoci ale Egiptului antic pentru o expoziție care va fi organizată la Roma, între 24 octombrie și 3 mai, sub titlul „Comorile faraonilor”.
Incidentul vine chiar înainte de deschiderea oficială a Marelui Muzeu Egiptean, programată pentru 1 noiembrie. Acolo urmează să fie expuse peste 57.000 de artefacte ce ilustrează istoria și cultura faraonică.






