Președintele american Donald Trump a avertizat sâmbătă că Afganistanul riscă sancțiuni dacă talibanii nu predau Statelor Unite baza aeriană de la Bagram, abandonată de trupele americane în 2021.
„Dacă Afganistanul nu restituie baza aeriană de la Bagram celor care au construit-o, Statele Unite ale Americii, SE VOR ÎNTÂMPLA LUCRURI GRAVE!!!”, a scris liderul american, în vârstă de 79 de ani, pe platforma sa Truth Social.
Trump a reluat ideea și în timpul vizitei sale de stat în Marea Britanie, într-o conferință de presă alături de premierul britanic Keir Starmer. „Unul dintre motivele pentru care dorim această bază este faptul că se află la doar o oră de locul unde China își fabrică armele nucleare”, a declarat el.
Baza Bagram, situată la 50 de kilometri de Kabul, a fost cea mai importantă instalație militară americană din Afganistan și a servit ca punct-cheie pentru operațiunile desfășurate timp de două decenii după atacurile din 11 septembrie 2001. Trupele americane și NATO s-au retras din zonă în iulie 2021, înainte ca talibanii să preia controlul întregii țări.
Trump a criticat în repetate rânduri pierderea bazei, acuzându-l pe predecesorul său Joe Biden pentru modul în care a gestionat retragerea. Totodată, liderul republican și-a exprimat îngrijorarea față de influența crescândă a Chinei în Afganistan.







