Parcul Victoria, una dintre cele mai cunoscute zone verzi din municipiul Tulcea, se pregătește de o transformare amplă. Proiectul de modernizare arhitecturală și peisagistică a fost prezentat de primarul Ștefan Ilie, după prima întâlnire de lucru cu proiectanții.
Investiția, ce urmează să fie inclusă într-o cerere de finanțare europeană prin Programul Regional Biodiversitate – Sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii verzi urbane din ITI Delta Dunării (2.4), are ca scop refacerea și modernizarea spațiului verde pe o suprafață totală de 32.232 mp.
Cum va arăta parcul după reabilitare
Planurile prevăd un concept modern, dar și sustenabil. Se urmărește integrarea vegetației diversificate și a unor elemente naturale, precum stânci ornamentale, dar și utilizarea iluminatului peisagistic și a mobilierului urban confortabil pentru crearea unor zone de relaxare. Printre soluțiile propuse se regăsesc:
- irigare inteligentă și folosirea materialelor reciclate,
- grădini naturale și aromatice, plantații de flori și arbori,
- pereți verzi și arcade, dar și gradene pentru relaxare,
- alei pietonale verzi și trasee rustice,
- locuri de joacă, foișoare și grupuri sanitare moderne.


Zona centrală a parcului va fi marcată de o alee principală pe axul nord-sud, completată de o alee circulară, gândită pe principiile simetriei și armoniei. Vegetația va fi în general joasă, pentru a menține spațiul deschis și vizibil.
Cine face proiectul și cât costă
Proiectul este realizat de Submit SRL, firmă cu experiență în modernizarea zonelor verzi și a parcurilor publice din Galați, Sibiu sau Iași. Valoarea contractului se ridică la 268.000 de lei, fără TVA.











