Zbor cu final dramatic, în California, pentru un elicopter medical: aparatul de zbor, cu trei oameni la bord, s-a prăbușit pe o aotostradă din Sacramento.
În elicopter se aflau pilotul, o asistentă medicală și un paramedic. Toți au scăpat cu viață, dar au suferit răni seriose și au fost transportați de urgență la spital.
Tulburător este că una dintre victime rămăsese prinsă sub epava aparatului de zborm dar a fost eliberată de trecători, până la sosirea echipajelor de prim-ajutor.
Elicopterul aparține companiei REACH Air Medical Services, specializată în transport medical aerian.
Cauzele accidentului sunt, deocamdată, necunoscute, dar Administrația Federală a Aviației (FAA) și Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) fac anchete.







