Valul de scumpiri din ultimele luni a lăsat urme adânci în bugetele românilor. Potrivit celui mai recent sondaj realizat de platforma de recrutare eJobs, aproximativ 76% dintre angajați spun că au fost afectați semnificativ de creșterea prețurilor la utilități, alimente și combustibil.
Pentru 89% dintre respondenți, cele mai grele au fost facturile la utilități, urmate de scumpirile la mâncare și băuturi (85%), în timp ce transportul – fie că e vorba de combustibil sau de mijloacele în comun – a pus presiune suplimentară pe buzunarele a peste 40% dintre participanți.
„Vedem ajustări pe aproape toate palierele – de la cheltuieli mari, precum locuințe sau mașini, până la cele de zi cu zi. Oamenii își schimbă prioritățile, renunță la obiceiuri și aleg variante mai ieftine”, explică Ana Călugăru, Head of Communications eJobs.
Reduceri peste tot: de la ieșiri la haine și vacanțe
Pe fondul scumpirilor, 72% dintre angajați au redus cheltuielile non-esențiale.
Peste 36% au renunțat la ieșirile în oraș, 24% cumpără haine mai rar, iar 21% au pus vacanțele „pe pauză”, fără termen de reluare. Aproape o treime dintre respondenți spun că au trecut la produse mai ieftine, din alte branduri, iar unul din cinci a amânat achiziția unei locuințe sau a unei mașini.
Doar 3% dintre participanți afirmă că nu au fost nevoiți să facă niciun fel de ajustare, iar 8% spun că nu au redus cheltuielile încă, dar intenționează să o facă.
Salarii prea mici, inflație prea mare
Creșterea prețurilor i-a făcut pe mulți angajați să se gândească serios la o schimbare.
65% ar renunța la beneficiile extrasalariale (abonamente medicale, tichete, bonusuri) în schimbul unui salariu mai mare, care să acopere inflația.
Totuși, doar 4,8% dintre respondenți au discutat cu angajatorul despre o majorare salarială și chiar au obținut-o.
Mai mult de 63% spun că nu au primit nicio creștere în ultimele 12 luni, iar 25% au avut o mărire mai mică decât rata inflației.
Caut loc de muncă, plătesc mai puțin
În acest context, peste 41% dintre cei care au participat la sondaj recunosc că sunt în căutarea unui job mai bine plătit. O treime ar face schimbarea doar pentru un salariu considerabil mai mare, în timp ce 11% sunt mulțumiți unde lucrează și nu au de gând să plece.
Chiar și raportarea la munca remote s-a schimbat. Dacă înainte oamenii căutau joburi de acasă pentru confort, acum principalul motiv este economisirea banilor – transport, masă la birou, haine.
Pesimism la orizont
Întrebați cum văd următoarele 6–12 luni, 73% dintre respondenți nu cred că situația economică se va îmbunătăți, iar doar 17% sunt optimiști.
Sondajul a fost realizat de eJobs în septembrie 2025, pe un eșantion de 1.150 de persoane. Platforma are una dintre cele mai mari baze de date de candidați din România, cu peste 5 milioane de CV-uri.







