Primăria Constanța vrea să vândă prin licitație publică un teren de 2.200 de metri pătrați de pe strada Cibinului nr. 16, aflat în proprietatea privată a municipiului. Terenul e ocupat de două construcții (C1 și C9) care îi aparțin omului de afaceri Dumitru Drăghici, iar municipalitatea a avut grijă să menționeze că vânzarea se va face cu respectarea dreptului de preempțiune al acestuia – adică are primul drept de cumpărare, dacă dorește.
Pe scurt, Primăria propune să vândă un teren pe care nu-l folosește, dar pe care altcineva deja are clădiri. „O valorificare eficientă a patrimoniului local”, cum sună formula oficială, adică orașul renunță la un bun care nu mai servește „interesului public”, dar care ar putea aduce niște bani la buget.
Potrivit documentației, terenul nu e spațiu verde, nu face parte din vreun proiect european, nu e în litigiu și nu are vreo utilitate publică. Zona e încadrată ca destinație economică, bună pentru activități comerciale și servicii.
Interesant e că în trecut, Consiliul Local aprobase un drept de superficie pentru același teren, tot în favoarea lui Dumitru Drăghici, dar hotărârea a fost atacată de Prefectura Constanța, așa că înțelegerea n-a mai fost dusă la capăt. Acum, Primăria reia ideea, doar că sub altă formă – o licitație publică, dar cu preempțiune pentru același beneficiar.
Prețul de pornire urmează să fie stabilit de un evaluator autorizat ANEVAR, iar dacă Drăghici nu e interesat, terenul se va scoate la licitație deschisă.
Proiectul de hootărâre privind oportunitatea vânzării va fi supus votului în ședința Consiliului Local de luna aceasta, programată mâine, 29 octombrie, de la ora 14.







