joi, ianuarie 22, 2026

Știrile din lumea ta!

Sediul Primăriei Medgidia, reabilitat și modernizat

După un amplu proces de consolidare și modernizare realizat cu fonduri europene, sediul Primăriei municipiului Medgidia a fost transformat într-un spațiu sigur, eficient și pregătit să ofere servicii publice la standarde actuale.

Lucrările au vizat atât partea structurală, cât și confortul celor care îi trec pragul. Clădirea, cu o suprafață de peste 1.600 de metri pătrați, a fost consolidată și reabilitată complet: au fost refăcute finisajele, acoperișul, instalațiile electrice și sanitare, au fost montate sisteme moderne de climatizare și iluminat LED, dar și panouri fotovoltaice și solare care reduc consumul de energie.

Termoizolarea integrală și tâmplăria performantă contribuie la eficiența energetică, iar mobilierul nou a fost gândit pentru un flux de lucru modern, atât pentru angajați, cât și pentru cetățeni.

Rezultatul: o instituție care respectă toate normele de siguranță și oferă condiții mult mai bune celor care vin pentru diverse servicii administrative.

Proiectul a fost realizat cu finanțare prin Programul Operațional Regional 2014–2020 și Programul Regional Sud-Est 2021–2027, un exemplu concret despre cum pot fi folosite fondurile europene pentru modernizarea infrastructurii publice locale.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal